Social Icons

twitter facebook Google+ linkedin rss feed email

miercuri, 24 iunie 2015

Avansare

În ultima perioadă mă simt din ce în ce mai pierdută cu ce o să fac cu viața mea; simt de multe ori că talentul meu nu e destul ca să ajung ceea ce îmi doresc dar de fiecare dată Dumnezeu îmi dă un imbold și mă ajută.

Am cam început să renunț la visul meu, dar profesoara mea de română din școala generală mă susține chiar de atunci în a-mi împlini visul și mă ajută trimițându-mi informații despre concursuri unde îmi pot etala talentul pe care unii spun că ar trebui să îl dezvolt. Așa că nu știu cum, Dumnezeu mi-a adus în cale oameni care să mă ajute să îmi găsesc drumul. Nu a trebuit să fac nimic mai mult decât să am răbdare și apoi El mi-a oferit șanse să evoluez. Și de la o vreme îmi spun De ce nu? Ce pierd dacă încerc? și iată că acește încercări dau roade.

Doar având răbdare și am reușit să apar în 2 culegeri de literatură, să public într-o revistă o poezie, mi s-a oferit șansa să fiu redactor pe un site și să scriu articole, ceea ce nu credeam că se va întâmpla vreodată, că acest lucru va rămâne doar un vis copilăresc și de atunci simt că ajung din ce în ce mai departe pe acest domeniu.

Nu știu cum de am făcut acest lucru. Faza e că eu a trebuit să îmi fac CV și am adăugat tot ce știu despre mine, chiar și articolele deși nu e relevant pentru domeniul facultății mele, dar oamenii dragi mi-au atras atenția că CV-ul este mai mult despre articolele mele decât despre electronică, așa că mi-am spus De ce nu? și am aplicat la un job de Blogger unde trebuie să scriu articole în engleză. Mi-am spus Care ar fi șansele să fiu printre cei 10 norocoși din 100 de oameni? și ieri era să sar de fericre prin autocar când am deschis mailul și am văzut că am fost acceptată. Sper să reușesc să avansez pe acest plan și acest job să mă ajute pe viitor.

Atâta timp cât cred în Dumnezeu, El îmi va oferi șanse și îmi va spune Nu renunța! Mergi pe drumul acesta! de câte ori simt nevoia să renunț. Am văzut că de câte ori sunt în dubii, El îmi dă un răspuns și mă ajută.

miercuri, 17 iunie 2015

Tess D'urberville

Pentru că atunci când citesc o carte, vizionez și filmul, am decis să mă uit la filmul Tess, din 1979, făcut după cartea Tess D'Uberville. Dar am văzut și varianta mai nouă. Varianta mai nouă am văzut-o cu mult timp în urmă, dar pot face o comparație între cele două.
Sursa: Google Images

Ca și aspect, deși autenticul mă atrage, îmi place mai mult varianta nouă pentru că personajele arată mai bine și se transmit sentimentele. Această versiune se bazează pe transmiterea dramei trăită de Tess. Ceea ce se considera frumos în vremurile anilor 80 nu mai este considerat frumos acum.

Aspectul personajelor sunt apropiate de generația de azi și o fată mai bine ar visa la acel Angel din filmul făcut în 2008 decât acel Angel cu barbă și foarte maturizat din 1979. Totuși mi-a plăcut mai mult inocența lui Tess din filmul vechi, pentru că pe durata întregului film, deși a fost tot timpul măcinată și trecută prin greutăți inimaginabile, a fost chiar violată și nu a putut decât să trăiască rușinea de a naște un copil din flori și totuși, a avut fața aceea de fată cuminte și inocentă. Totuși, la această actriță am văzut răceală. Dragostea ei nu s-a văzut decât în scrisorile trimise și în vorbe, dar abia am văzut vreo emoție pe fața personajului. Nu știu eu actorie, dar nu am simțit nimic pe durata filmului, nici măcar o emoție. Am văzut aceeași expresie a feței tot timpul. Mie mi s-a părut distantă și era ciudat modul în care își arăta afecțiunea. Nu părea real deloc.

Ambele variante ale filmului au ceva special. Varianta veche are autenticitate deci putem vizualiza modul de viață al oamenilor din acele vremuri, iar varianta mai nouă este mai emoționantă.(Cel puțin pe mine m-a emoționat).

Povestea este de fapt despre însemnătatea unui nume. A arătat că având origini de familie foarte bune nu înseamnă și a avea aceleași bogății. Personajul principal este Tess care face sacrificii mari pentru familia ei și astfel trece prin lucruri prin care nu ar fi visat să treacă. Întâlnește dragostea, dar trecutul i-a distrus accesul la un viitor frumos și fericit. Naivitatea de care a dat dovadă i-a adus rușinea și i-a distrus viitorul. Și totuși, dacă aș analiza acest lucru, mama lui Tess a influențat-o mereu să facă tot ce poate pentru a ajuta familia. Eu cred că dacă mama ei nu ar fi insistat ca ea să meargă să cerșească bani de la neamurile  bogate, nu ar fi fost niciodată violată, dar nu știu dacă ar fi ajuns să întâlnească dragostea. Toata viața lui Tess s-a distrus din momentul în care a decis să accepte să meargă a aceste rude. Presupun ca acel moment este intriga.

În concluzie, filmul făcut în 1979 urmărește autenticitatea și se bazează pe stilul de viață. Însă dacă vrei să și plângi, uită-te la varianta făcută în 2008(Eu acum am revăzut un clip video despre relația dintre Tess și Angel și aproape că mi-au dat lacrimile amintindu-mi câte emoții s-au transmis). Cred că îmi place mai mult pentru că se apropie mai mult de prezent decât de acele timpuri.

Dar, cu toate acestea, cartea mi-a plăcut mai mult pentru că sentimentele sunt transmise direct la suflet, autenticitatea este păstrată atât în limbaj cât și în ceea ce a fost descris, și eu mi-am putut imagina acel Angel și acea Tess cum am dorit.

miercuri, 10 iunie 2015

Schimbare de peisaj și fericirea în singurătate

Până atunci, aveam o lume cu un număr de oameni cunoscuți limitat. Îi știam pe majoritatea și știu și ei cine sunt. M-au acceptat și am fost un copil fericit. Eram un copil așa fericit încât de câte ori eram bucuroasă, dădeam îmbrățișări celor dragi. 

Dacă mă uit la mine, cea de acum un an, văd multă afecțiune oferită și puține cunoștiințe despre viață, dar un copil fericit... Am venit la facultate, un mediu nou, oameni noi. M-am descurcat cu toate obstacolele până acum, însă am trecut prin evenimente care m-au îndepărtat de mine însumi. De la copilul fericit am ajuns să parcurg drumul ce duce fix spre un adult plictisitor, ceea ce nu am vrut niciodată.

Dacă aura mea era în culori vii acum un an, acum este mai închisă. Am dat înapoi. Am încercat să fiu eu însumi și mi-am dat seama că nu am cu cine. Unii oameni nu mă suportă, ceea ce în liceu nu cred să se fi întâmplat. Dacă cineva nu mă suporta, stătea la mare distanță. Dar acum, pot vedea fete care nu știu din ce motiv, nu mă suportă. 

Mi-am cam închis inima lăsând acel eu să iasă la iveală doar când sunt cu persoanele dragi. Dar în rest, m-am schimbat. Am devenit rece, și dacă mă uit în oglindă văd un om diferit. Nu mă recunosc. Am schimbat atâtea obiceiuri timp de un an... 

Am văzut diferite tipuri de oameni și trebuie să recunosc că cel mai bine îmi este când sunt singură. Când mă duc singură la un eveniment, mă simt fericită și liniștită. Mă pot relaxa. Nu am nevoie de companie ca să pot admira un peisaj frumos, un muzeu, un festival etc. Dacă sunt cu cineva nu mă pot concentra pe minunile naturii din jurul meu. Acum un an îmi era frică de singurătate. Însă în acest moment, prefer să ma plimb singură, să vizitez singură.(cu excepția când sunt cu iubitul, pentru că dacă el e cu mine, asta mă va face si mai fericită: faptul că văd lumea cu el, că vizitez cu el.) 

Știi de ce sunt fericită singură? Am să îți spun secretul meu, dar dacă ești ateist, treaba ta. Ideea e că eu știu că Dumnezeu există și știu că e cu mine. De aceea, singură nu sunt și niciodată nu am fost. Acesta este secretul fericirii mele. Și sincer, mereu m-a ajutat, fără să cer ajutorul Său. M-a ajutat prin oameni, ceea ce îmi arată adevărul. 

miercuri, 3 iunie 2015

După anul I de facultate...

Din cauza problemelor tehnice(căminele universității Politehnicii și Universității de Vest au rămas fără internet), nu am reușit să postez pe blog săptămâna trecută. Dar, acum sunt acasă și internetul este foarte bun(Doamne ajută! De mult nu am mai avut internet bun și fără limitări).

Vreau să vorbesc astăzi despre faptul că un an de facultate s-a dus prea repede. Am intrat în sesiune, însă după examene s-a terminat anul I, anul de bobocime și chiar a fost interesant. Am învățat în mare parte, ceea ce nu mi-a prea lăsat timp să vizitez atât de multe. Dar s-au întâmplat multe lucruri.

Am venit și eu la Timișoara având așteptări destul de mari și până acum am învățat  cam cât ar trebui să vorbesc, cum trebuie să comunic, am învățat că nu conteaza look-ul cât conteaza să fii integralist, deoarece mai importantă e facultatea. Cea ma importantă învățătură a fost să am grijă de mine. Am înțeles că anul II este și mai greu decât primul, dar abia aștept să învăț cât mai mult, să acumulez cunoștiințe și să cunosc lumea asta.

La început de an eram un copil și mă plângeam de orice lucru care nu îmi plăcea. Acum m-am învățat că unele lucruri așa trebuie să fie. Și am învățat multe lucruri despre mine. Ba chiar am descoperit că am probleme pe care trebuie să le rezolv, defecte care mă duc în jos. Asta am învățat prin oamenii pe care i-am întâlnit în viața mea și în contrast cu ei m-am descoperit pe mine. Mi-am făcut prieteni, am aflat adevăruri despre alti prieteni și mi-am dat seama că prin aceste chestii trebuia să trec în liceu. Dar ce contează e că încep să mă cunosc și să cresc.

Evident, anul ăsta de facultate m-a făcut să slăbesc destul de mult, ceea ce abia când am avut timp să respir, am observat. Este interesant faptul că acum, deși sunt foarte slabă, simt că pot mânca mai mult decât înainte și trebuie să precizez asta: mi-a fost dor de mâncarea de acasă care e mereu bună și proaspătă. După un an de facultate m-am schimbat, subiect despre care voi vorbi miercuria viitoare.

După un an de facultate la Timișoara am învățat despre mine, ce defecte am, am învățat să mă descurc singură, am învățat că facultatea asta nu e așa imposibilă cum au făcut-o unele persoane să pară, înainte să mă înscriu la ea, am învățat să tac când trebuie, am învățat să apreciez ce am, am învățat că oamenii sunt foarte diferiți și nu toți te plac(unii te urăsc fără motiv, dar e problema lor), am învățat că am hateri și cum să mă comport cu ei, am învățat o parte din Timișoara, am învățat multe lucruri pe care nu le știam.

Și cel mai important, am învățat să mă iubesc și să mă accept.
 
 
Blogger Templates